Adiós ríos, adiós fontes

Adiós ríos, adiós fontes
adiós, regatos pequenos;
adiós, vista dos meus ollos,
non sei cándo nos veremos.

Miña terra, miña terra,
terra donde m’eu criei,
hortiña que quero tanto,
figueiriñas que prantei.

Prados, ríos, arboredas,
pinares que move o vento,
paxariños piadores,
casiña d’o meu contento.

Muiño dos castañares,
noites craras do luar,
campaniñas timbradoiras
da igrexiña do lugar.

Amoriñas das silveiras
que eu lle daba ó meu amor,
camiñiños antre o millo,
¡adiós para sempre adiós!

¡Adiós, gloria! ¡Adiós, contento!
¡Deixo a casa onde nacín,
deixo a aldea que conoso,
por un mundo que non vin!

Deixo amigos por extraños,
deixo a veiga polo mar;
deixo, en fin, canto ben quero…
¡quén puidera non deixar!

[…]

Adiós, adiós, que me vou,
herbiñas do camposanto,
donde meu pai se enterrou,
herbiñas que biquei tanto,
terriña que nos criou.

[…]

Xa se oien lonxe, moi lonxe,
as campanas do pomar;
para min, ¡ai!, coitadiño,
nunca máis han de tocar.

[…]

¡Adiós tamén, queridiña…
Adiós por sempre quizáis!…
Dígoche este adiós chorando
desde a beiriña do mar.

Non me olvides, queridiña,
si morro de soidás…
tantas légoas mar adentro…
¡Miña casiña!, ¡meu lar!

Adio râuri, adio izvoare

Adio râuri, adio izvoare,
adio, voi pârâuaşe;
adio, tot ce văd cu ochii,
nu ştiu când ne-om mai vedea.

Pământurile mele natale,
pământuri unde-am copilărit,
livada mea cea iubită,
smochinii ce i-am sădit.

Pajişti, râuri, pădurice,
brădeturi ce mişcă vântul,
păsărele cântătoare,
căsuţe unde-am fost ferice.

Moara cea dintre castani,
nopţile clare cu lună,
clopotele sunătoare
la biserica străbună.

Murele din tufăriş
ce-i le dam dragostei mele,
cărărui prin porumbişte
adio, adio pe vecie!

Adio, slavă, fericire!
Las casa unde m-am născut
Îmi las satul pe care-l ştiu
Pentr-o lume ce n-am văzut!

Las prieteni pentru străini,
las holdele pentru mare,
las toate, tot ce mi-e drag…
de-aş putea să nu le las!

[…]

Adio, adio, c-am plecat,
ierbişoare din ţintirimul
unde tata-i îngropat,
iarbă dragă, mult sărutată,
pământ ce ne-a ridicat.

[…]

Şi se-aud din depărtare
clopotele din livadă;
pentru mine, ah! sărmanul,
nicicând nu or să mai bată.

[…]

Adio şi ţie, iubito,
adio, poate, pe veci!…
Eu plângând îţi spun adio
de pe malul mării reci.

Tu să nu mă uiţi, iubito,
de dor dacă oi muri…
atâtea leghe-n largul mării…
Casa mea! Al meu cămin!

TRADUCIÓN AO ROMANÉS DE ADINA IOANA VLADU

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

DESCARGAR CARTEL-POEMA

descargar-pdf
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

< VOLVER A ROSALÍA É MUNDIAL